Era
vineri, și desigur că am ales să îmi petrec seara într-un mod relaxant, tipic
mie... La o întâlnire. Stabilisem să mă văd cu G la Piața Unirii. Îmi ondulasem
părul și îmi luasem bluza portocalie croșetată ce se potrivea foarte
bine cu sandalele mele. Mă simțeam tare draguță, așa că am plecat cu zâmbetul
pe buze spre stația de metrou. Pe drum m-am întalnit cu o colegă de la asociație,
care a început să mă iscodească unde mă duc așa aranjată. Ușor amuzată am
protestat că arăt normal, dar starea mea de bine se amplificase și mai mult...
de fapt de aici cred că provenea într-adevar frumusețea, căci altfel eram îmbracată
destul de casual.
În timp ce eram pe peronul metroului, nu
mă puteam opri din zâmbit, mă simțeam jucăusă, seducatoare, veselă. Deodată un
tip blond cu ochii de un albastru intens trece pe langa mine, zăbovind câteva
secunde cu privirea asupra mea. Mă depașește și-apoi îmi face cu ochiul. Se tot
plimba agitat, dar nu se apropia suficent de mult de mine încât să îmi poată
vorbi. Când îl surprindeam privindu-mă își ferea privirea ca un copil ce a
facut vreo prostie. Mă amuza și deja mă întrebam dacă va îndrăzni să facă ceva
mai mult. Văzând că sosește metroul se apropie de mine, ca în final să stăm pe
locuri vecine.
Nu mă mai privea, privirea-i era în pământ.
I-am observat imediat mâinile. După aspectul lor sigur lucra ori în construcții
ori în vreun atelier auto. La un moment dat scoate telefonul și începe să
scrie. Curioasă fiind, am vrut sa arunc un ochi, să văd dacă vorbește cu vreo
fată, însa mare mi-a fost mirarea când l-a întins spre mine să citesc. „Coboară
la Unirii, te rog”, era mesajul. I-am spus zâmbind că oricum acolo coboram,
însă în mintea mea umblau tot felul de gânduri:
„ Doamne, e mut ?! , chiar are de gand să vorbim așa ? Ce premieră
pentru mine, nu am mai fost într-o asemenea situație !”
Ajunși la Unirii, omul a început să
vorbească, m-a complimentat și m-a rugat să-i dau numărul de telefon. L-am
refuzat, deși era insistent. Am mai povestit puțin cu el și am aflat că lucra într-un
atelier auto ( intuitia a functionat J). În final ne-am căutat pe facebook,
nu ne găseam, iar eu fiind puțin grabită căci se făcuse ora întâlnirii, i-am
arătat poza de profil și numele. I-am zis că dacă are răbdare, să mă caute.
Peste o lună am primit cerere de la el, dar
eu nu mai eram în București... Și acum mă amuză aceasta întâmplare și gândurile
care mă năpădiseră atunci când am crezut că e mut. Oricum, încă odată am înțeles
că oamenii nu trebuie respinși după o singură privire, ci merită sa le acorzi
măcar șansa de a îți vorbi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu