A vrut să oprească trenul pentru mine

Tânărul soldat nu mai fusese acasă de aproape un an. Inima lui începuse să fie cotropită de de dorul de familie, de locurile natale, de potecile șerpuite de munte, de ochii vioi ai vecinei. Încă nu reușise să obțină o permisie. Dar nici nu renunțase la acest gând.
Dorința de a pleca măcar pentru câteva zile era tot mai mare. Se trezește dis de dimineață și merge hotărât la superiorul său. Îi cere o permisie, pe care o și obține. Iese încântat din birou, dar își dă seama că nu mai are prea mult timp pentru a prinde trenul. Nici nu își pregătise valiza. Dar nici nu mai conta, importantă era victoria. Pentru câteva zile putea pleca pe plaiurile bătătorite odinioară de picioarele sale. 
Nici nu mai încearcă să plece pe poarta principală, fuge prin spatele unității, fiindcă așa ar ajunge mai repede la gară. Trenul deja pornise, însă acest lucru nu îl descurajă. O pornește la fugă după tren. Fiind în grabă nici macar nu avusese timp să se schimbe de hainele militare. În timp ce se forță să alerge cat mai repede observă ceva ciudat, trenul în loc să prindă mai multă viteză încetinea. Pe dată soldatul a înțeles, conductorul de tren îl văzuse. Din fraternitate, solidaritate ori pur și simplu din bunătate, conductorul avea de gând să oprească trenul pentru ca tânărul soldat să se poată urca.
Ajuns în tren, militarul a replicat ușor, cu glasul plin de uimire " A vrut să oprească trenul pentru mine. Cine zice că nu mai există omenie în țara asta, se înșeală !!! "