Idile, prietenii, locuri, câmpii, experiențe, aventuri, întâlniri, toate aceste lucruri mi-au luat cate o bucățică din suflet. Mi-am împărțit inima în 19644646732134 de bucăți, și de fiecare data am abandonat câte o frântură din el în anumite locuri. Am lăsat astfel de frimituri mai peste tot, în locurile în care munceam vara, în prietenii ce știam că nu vom dăinui prea mult în timp, în legături amoroase care aveau să îmi cutremure lumea, dar și în acele legături puternice care încă durează, în lucrurile frumoase care îmi bucură inima de fiecare dată, în cameră de cămin, in campusul facultății, în fiecare proiect făcut, în discursurile compuse...
Câteodată mă întreb dacă nu voi rămâne fără suflet, având în vedere că nu mă opresc deloc din aceasta activitate, de a îmi dărui inima. Oare voi rămâne la un moment dat pustiită, cu un mare gol în ființa mea? Oare ar trebui sa fiu mai rece și să nu mă mai implic atât de puternic în ceea ce fac ? Pentru o clipă am crezut că da, că acesta ar fi soluția optimă.
Însă în timp ce testam am realizat că nu mă caracterizează, că nu mă simt eu, am simțit că îmi maltratez propria persoană. Am decis să revin la vechiul obicei, în care găsești bucăți din mine peste tot. Ce dacă voi trăi mai puțin, aplicând aceasta tactică ?! Măcar știu că sunt mulțumită și împlinită.
Mai târziu am ajuns să înțeleg că am luat decizia corectă, dar și că voi fi mai bogată așa. De câte ori las părți din mine, ofer un stop de valoare acelui loc, acelei activități. Iar mai târziu aceasta valoare o voi regăsi în mine, multiplicată. Cu timpul și alții îmi vor dărui bucăți din ei, pentru a mă reconstrui și astfel voi avea mereu o inima mare, și un suflet împlinit.
Pe unde ne lăsăm sufletul ?! Nu aș
putea să spun, însă un lucru știu sigur, să dăruiești frânturi din el nu te va pustii niciodată !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu