Buzele ei aveau gust de cafea

         -   Ai citit cumva Nunta in cer ?!

         -   Nu, am citit Domnisoar Cristina, si alte romane a lui Eliade, dar nu pe acesta... Insa de ce intrebi?

         -   In prima parte a cartii, un tip se indragosteste de fata dupa ce ii zareste mainile unduindu-se usor intr-o lumina pala... Eu m-am indragostit de ea, dupa ce am sarutat-o. Buzele ei mincinoase, aveau intotdeauna gust de cafea... Am cunoscut-o intr-un club de salsa. Si atunci avea in mana niste monodoze de cafea. Dupa ce le-a inmanat unei colege a fugit instant pe ringul de dans. Se vedea de la o posta ca adora salsa. Modul in care isi unduia soldurile, miscarile senzuale si mai ales zambetul care nu i se stergea nicio clipa de pe fata, iti sugerau in mod clar ca ea este cu adevarat in extaz atunci cand danseaza.

Mi se parea o fiinta misterioasa. Parea atat de linistita si calma in mai toate cadrele. Ai fi zis ca e genul de persoana rezervata careia doar ii place sa observe. Insa odata ce lasa ritmul muzicii sa o patrunda, parca un demon frumos iesa din ea si toate celulele din corul sau prindeau viata, dand nastere unui dans plin de pasiune si arta.

In incantarea ei, m-a luat l-a dans, fara sa ii pese ca nu ma descurcam la fel de bine. Tot ce-si dorea in acel moment era sa ne bucura cu totii de frumusetea vietii si de magia muzicii. La finalul serii am sarutat-o, iar gustul de cafea boabe al buzelor sale mi-a ramas adanc impregnat in memorie.

In ziua urmatoare cand mi-am luat o cafea la birou, instant m-am gandit la ea. Mi-am dat seama ca nu era aceeasi aroma de cafea precum cea de pe buzele ei... Si de atunci am inceput o cursa nebuna, de degustat cafele. Speram ca daca voi descoperii sursa acelui gust, ea va disparea din mintea mea.

Intr-o duminica am zarit-o la o terasa, avand o ceasca in mana. M-am dus imediat la ea si m-am asezat pe scaunul de alaturi. Tanara m-a privit senina, zicandu-mi: „ Hei frumuselule, probabil te-ai tot gandit ce cafea beau, nu?! Kafune se numeste!”. Apoi s-a ridicat, vrand sa plece. Am prins-o de mana, iar ea s-a intors zambind, aplecandu-se spre urechea mea. „Bea-o, dar sa stii ca asta tot nu te va face sa ma uiti”. A inceput sa rada. Simteam cum acel raset imi inunda creierul si imi imbata simturile...Abia am mai reusit sa inteleg acel „ne vedem la salsa” pe care mi-l spunea in timp ce se indeparta de mine.

In final am ajuns sa simt ca vreau sa o cunosc tot mai mult pe fata asta, cu fiecare gura de cafea pe care o savuram.

-          Aaaa, deci asa te-ai indragostit tu de cafea !!! Si ce s-a intamplat, ai ajuns sa o cunosti?

-          Da, ne-am cunoscut si ne-am iubit mult... Si fiecare ceasca de cafea inca imi mai aminteste de ea, caci buzele ei, aveau mereu gust de cafea...

Articol scris pentru competitia SuperBlog.

Eroina mea

 In functie de varsta, in mintea noastra putem alege drept eroi personaje destul de ciudate, fara trasaturi speciale ori superputeri. Imi amintesc cand eram in clasa a 7-a si incepusem sa citesc foarte multe romane de dragoste. Mi se pareau o lectura placuta, relaxanta, ce ma imbia la visare.

    Multi imi spuneau ca Ionel Teodoreanu este un scriitor plictisitor, ca stilul sau este plin de metafore si lipsit de prea multa actiune. Cu toate acestea m-am icapatanat sa citesc romanul sau, Lorelei. Aceasta carte m-a impresionat mult... pot zice ca mi-a schimbat mult perceptia despre dragoste si viata. Pe masura ce dadeam fiecare pagina, simteam ca ma regasesc in eroina cartii, simteam ca ma indentific tot mai mult cu mica Lucia, iar joculetele ei ma incantau nesperat de mult.

    Am citit cartea pe nerasuflete, in doua zile era terminata, insa gandul meu a ramas la Lorelei mult timp. Stiam ca ii placea sa citeasca. Era evident ca lecturile ei ii influentasera mult pesonalitatea si gandirea. Oare ce fel de carti abora aceasta fata ?! Era impresionant pentru mine cum Lucia purta discutii intregi cu prietena ei Gabriela despre ceea ce citeau, iar scrisorile pe care i le trimisese in mod anonim sotului sau mi se pareau de o frumusete si o profunzime rara.

     Atunci in mintea mea a fost clar ca tanara eroina cu siguranta citea carti de filosofie, probabil ca operele lui Kant, Schopenhauer si Platon ii trecusera adeseori prin mainile fine. Dar faptul ca Lucia inca isi pastrase aerul copilaros si plin de viata imi sugera ca citea si romane... Cred ca operele lui Mircea Eliade ii stimulau neuronii intr-un mare fel, o purtau int-un univers paralel, in care gesturile simple caupatau conatatii sacre... aidome secventei din romanul „Nunta in cer” cand personajul principal se indragosteste de fata doar pentru ca i-au placut in mod deosebit mainile acesteia. Cu siguranta Laorelei era incantata si de istorie, caci in scrisorile ei de dragoste se asemana cu Cleopatra, iar pe barbat ii transpunea in Cezar.

    Cred insa ca pe aceasta eroina ciudata a mea o pasiona si psihologia, avand in vedere modul cu si-a ascuns toata suferinta, cum a disimulat totul, cum a jucat crizele de gelozie fara a fi banuita de nimic. Probabil i-ar fi placut sa citeasca si romanul „Hotul de carti” fiindca s-ar fi indetificat intr-o oarecare masura cu fata din aceasta carte.

    Ce a citit de faptat Lorelei ramane un mister... insa un lucru este clar pentru mine: datorita acestui personaj eu am inceput sa ma perind prin diverse domenii si sa devin tot mai insetata de cunoastere.

     Pe aceasta cale iti multumesc Lucia, ca ai fost o eroina pentru mine, care mi-a deschis fereastra spre un nou univers !

sursa foto: kudica.ro

Articol scris pentru competitia SuperBlog.